Bucur Loredan
Când Ayu Kartika s-a născut,cerul de deasupra Jakartei era plumburiu,iar ulițele mahalalei Kampung Pahlawan fremătau de zgomote și mirosuri greu de uitat.În jurul colibei de tablă în care venise pe lume,ploaia bătea cu furie în acoperișul ruginit,iar strigătele vecinilor se amestecau cu râsetele copiilor desculți care alergau prin bălți.Era o lume mică,prea strâmtă pentru un destin atât de mare.Fata cu ochi negri ca noaptea tropicală a învățat curând că viața nu oferă nimic pe gratis.Că o cameră de trei metri pătrați se putea numi 'acasă' dacă aveai un colț unde să visezi.Că fetele din mahala nu aveau voie să viseze prea sus.Și că adevărul...se vindea ieftin,la colț de stradă,în tăceri cumpărate.Dar Ayu nu era ca ceilalți.Avea în ea o flacără care nu se stingea nici în fața foamei, nici în fața abuzurilor,nici în fața morții.Când alții renunțau,ea scria.Când alții plângeau,ea tăcea și învăța.Când alții fugeau,ea înainta.De la primul articol scris pentru un ziar local până la discursul ținut în fața ONU,viața ei a fost o succesiune de răscruci și războaie.A iubit și a pierdut.A luptat și a căzut.Dar mereu s-a ridicat.Povestea ei nu este doar despre o femeie care a ajuns să conducă o națiune.Este despre curajul de a înfrunta o rețea de corupție care părea imposibil de distrus.Despre o dragoste care a traversat clase sociale,continente și tragedii.Și despre un copil,Raka,care avea să învețe de la mama lui că schimbarea începe cu un singur pas.Acum,Ayu Kartika privește din balconul Palatului Prezidențial către același oraș care odinioară o uitase.Și știe că nu e acolo pentru ea.Ci pentru toți cei care încă nu au glas.Pentru fetele din mahalalele care încă visează.Și pentru o țară întreagă care merită un nou început.Aceasta nu este doar povestea unei președinte.Este povestea unei revoluții.Tăcute,feminine și de neoprit.
