Bucur Loredan
Am început acest dialog nu cu intenția de a scrie o carte,ci cu nevoia de a mă înțelege.M-am trezit într-o zi copleșit nu de o mare suferință,ci de o liniște grea,densă,care nu mă mai lăsa să mă ascund.Nu știam cine sunt dincolo de rolurile pe care le purtam,fiu,tată,prieten,muncitor,visător.Mă simțeam viu,dar nu trăiam.Mergeam înainte,dar nu știam spre ce.Atunci am început să scriu.Nu cu gândul la frumusețea cuvintelor,ci cu dorința de a-mi asculta sufletul.Nu scriam pentru alții,ci pentru mine.A fost,la început,o tăcere grea între mine și mine.Dar încet,cu răbdare și cu sinceritate,vocea aceea dinlăuntru a început să prindă contur.Nu era o voce tare.Era o șoaptă caldă,care nu judeca,nu forța,ci doar întreba:'De ce fugi? De ce taci? Ce vrei,cu adevărat?'Am descoperit, rând pe rând,că fricile mele nu erau dușmani,ci porți.Că durerea nu era un sfârșit,ci o chemare.Că iubirea nu înseamnă perfecțiune,ci prezență deplină.Am înțeles că nu sunt aici să devin cineva,ci să-mi amintesc cine am fost dintotdeauna.Această carte nu este o învățătură.Nu este un manual spiritual.Este o călătorie înăuntru.O confesiune.Un șir de conversații între partea mea care a uitat și partea mea care își aduce aminte.Între omul de azi și copilul care încă locuiește în mine.Între eu și Dumnezeu,așa cum se ascunde El în mine.Poate că și tu,cititorule,te vei regăsi pe alocuri.Poate nu.Dar dacă undeva,într-un colț tăcut al inimii tale,simți și tu nevoia de un dialog sincer cu sufletul tău,atunci nu ești singur.Ne întâlnim aici.Nu în cuvinte,ci în Adevăr.Aceasta este începutul. Restul se va rosti de la sine.
