Proxenetul

Noaptea era tăcută,cu o liniște ce ascundea tensiunea invizibilă care părea să atârne în aer.Damian stătea în mijlocul camerei slab luminate,cu o țigară aprinsă între degete.Fumul se ridica încet,învăluindu-i chipul odată fermecător,dar acum obosit și marcat de urmele timpului și ale alegerilor greșite.Ochii lui,cândva plini de șarm și siguranță,reflectau acum o altă poveste,una despre pierdere, regret și o sete de izbăvire pe care nu o putea ignora.Lângă el,pe o masă mică,zăceau câteva fotografii îndoite.Chipuri familiare;Ana,Maria,Clara,Elena,fiecare dintre ele o amintire vie a trecutului său.În fiecare zâmbet capturat pe hârtie se ascundea o poveste:de speranță,de trădare,de durere.Damian întinse mâna spre una dintre ele,privindu-l pe el însuși într-o vreme când încă părea că deține lumea.Își amintea perfect momentul în care fusese făcută acea poză:un moment de triumf fals,construit pe secrete și minciuni.Dar lumea lui Damian nu fusese niciodată una solidă.Fusese o iluzie,o rețea de fire subțiri țesute din manipulare și putere efemeră.Fiecare decizie luată îl împinsese mai departe de ceea ce ar fi putut fi,până când totul se prăbușise cu o forță devastatoare.Își pierduse totul,controlul,averea,respectul celor pe care îi considerase ai lui.Dar cel mai grav,pierduse o parte din sine,partea care odată visase la ceva mai mult decât să domine și să distrugă.Damian știa că era la o răscruce.Cu fiecare zi care trecea,simțea cum trecutul său îi devora prezentul.Fiecare umbră,fiecare colț al camerei în care se refugiase îi amintea de fețele celor pe care îi trădase.Și,totuși,undeva adânc în el,încă pâlpâia o scânteie.Nu știa dacă era speranță sau doar dorința disperată de a se ridica din ruină.Făcu un pas spre geam și privi în noaptea întunecată.Întrebarea care îl măcina era simplă,dar imensă:putea el să se schimbe? Sau era condamnat să rămână un prizonier al deciziilor sale?